Federer și Hewitt vor juca un meci demonstrativ de tenis cu un nou format

Federer și Hewitt vor juca un meci demonstrativ de tenis cu un nou format
Publicat: 25/11/2014, 15:19

Partida va avea loc la 12 ianuarie, la Sydney, după sistemul cel mai bun din cinci seturi, fiind aplicate următoarele patru reguli noi:

– Fără neț la serviciu;

– Fără punctul de avantaj la egalitate 40-40;

– Câștigătorul setului este primul jucător care ajunge la patru ghemuri obținute;

– În caz de egalitate la 3 se dispută un tie-break.

Potrivit promotorilor acestui format, inspirat din crichet și testat la cluburile australiene, scopul este de a reduce la jumătate timpul unei partide.

„Aceste format ar trebui să revoluționeze tenisul, în special cel practicat la cluburi și cel jucat în timpul liber”, a declarat președintele federației australiene, Craig Tiley.

Roger Federer s-a arătat entuziasmat de ideea de a disputa acest „meci special” împotriva vechiului său prieten.

Cei doi tensimeni în vârstă de 33 de ani s-au înfruntat de 27 de ori din 1999, cu 18 victorii obținute de Federer. Hewitt s-a impus în ultima lor dispută, care a avut loc în ianuarie, la turneul de la Brisbane.

Din 2013, ATP testează un format scurtat de meciuri, sancționând mai sever depășirea timpului de 25 de secunde între fiecare punct, în circuitul profesionist și eliminând nețul la turneele challenger.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
Chris Hemsworth a cântat alături de Ed Sheeran la concertul din București. Imaginile complet neașteptate...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au aniversat Gabriela Cristea și Tavi Clonda 5 ani de la căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...